Aici e vorba de vesnicie ,
nu de vorbe, pareri, nascociri
din bogata noastra fantezie.
Aici e ceva mai presus decat orice,
intunecatul nostru gand nu poate sa strabata,
Ii preocupat mai degraba de o cana cu apa,
decat de o viata curata...
Cine te-a supus,gand necurat?
Care nu zici niciodata destul?
Cand o sa fi de desertaciune satul?
Vai! Grijile pamantesti cum se cuibaresc,
te orbesc,
sa nu vezi pentru ce esti facut sa traiesti.
Aici e vorba de vesnicie...
si de omul nebun, care-o crede
dar nu o asteapta sa vie.
E vorba de mine care alerg dupa un zero mai mare
alerg dupa un nimic mai insemnat...
Ma minte gandul asta Tata,
ma-nseala framantarea mea necurata,
nu pot sa-ti fac si tie voia
si voia mea s-o fac cu patima si dor.
Caci multe-mi pare ca mi se cuvin
am drepturi am ambitii de-un alt trai
si vreau cu pretul oricarui suspin
sa-mi construiesc aici un colt de rai.
Eu stiu ca esti milos
de toate-mi dai
si de la tine-mi vine bucuria.
Dar parca simt ca-n coltul meu de rai
vreau ca sa-mi aflu toata vesnicia...