Pasii ma duc incet pe aleile pustii,
Cu varful cizmei spulber frunzele cazute,
Ici, colo, se-aud glasuri de copii
Dar glasul meu nu are cine sa-l asculte.
Tacuta-mi depan gandul,fugar, neobosit,
As vrea sa-l tin in frau dar inima complice,
Mereu e impotriva-mi,e tainicul misit
Ce nu vrea niciodata din tronu-i sa abdice.
Inchisa-n carapacea hazardului peren
Cu invelisu-i simplu, mereu modificat,
M-am prefacut in frunza si intr-un trist refren
Cant neputinta lumii de-a fi fara pacat.
Calcata sunt de talpa ce sta nepasatoare
Si trupul meu de frunza uscata, resemnat,
Strivit e in noroiul de la rascrucea-n care
Eram candva un mugur intr-un copac uitat.