Ma rog

Ma rog in ceas de seara si-n ceas de dimineata
Trimite-mi Domnul meu şi astăzi o povaţă,
Deschide-mi Cartea Sfântă, izvor de fericire
Şi-nvaţă-mă smerenia şi în Hristos iubire.

Mă rog în miezul zilei şi-n nopţi întunecate,
Să îmi trimiţi Isuse a Tale vorbe , toate,
Pătrunde-n a mea fire şi scutură păcatul,
Desparte-mă de moarte, deschide-mi azi înaltul.

Mă rog în bucurie şi-n multele necazuri
Să îmi trimiţi Isuse, înaltele talazuri,
Să speli cu ele vina din omul răzvrătit,
Să nu mai fie astăzi un vas necurăţit.

Mă rog în meditare şi-n gânduri necuprinse,
Să îmi deschizi tu calea spre locurile-ntinse,
În ţara minunată în care astăzi stai,
Condu-ne Tu Isuse şi viaţa să ne-o dai.

Mă rog în zi cu soare şi-n zi cu nori şi vânt,
Ca să-mi aduci, Isuse, cu drag al Tău cuvânt
Şi dă-mi TU Doamne astăzi cununa înspinată
S-o port pe fruntea firii, acum îngenunchiată.

Mă rog în orice clipă, în dor şi în visare,
Să fiu mereu prezent în orice adunare,
Să îl slăvesc pe Domnul în cîntece divine
Şi vasele curate de Duh să fie pline.

Mă rog în vorbe blânde şi-n multe alte şoapte,
Să nu mă laşi Isuse să mă întorc în noapte,
Condu-mi Tu astăzi paşii spre patria divină,
De văd... de-s orb, Tu Doamne, să nu mă laşi de mînă.

Mă rog în sărăcie şi multele nevoi,
Îndură-Te Tu Doamne, de cei sărmani şi goi,
Trimite-le Tu mana din cerul Tău cel sfânt,
Dă-le Tu pâinea,vinul, aicea pe pământ.

Mă rog în taină sfântă când pâinea eu o frâng,
Să-mi dai putere Doamne, Cuvântul Tău să-L strâng,
Când vinul din pocale creştinătatea-l soarbe,
A lor priviri pierdute să nu rămână oarbe.

Mă rog în ziuă sfântă când haină albă-am luat
Şi-n legământ cu Domnul de-a pururi am intrat
Cuvintele să-ţi semăn Tu, Doamne, să m-ajuţi
Ca să întorc la Tine pe orbi, sărmani şi sluţi.

Mă rog să afle pacea ce mie Tu mi-ai dat,
Mă rog ca al lor suflet să fie-un vas curat,
Mă rog ca apa vieţii să-i ducă la botez,
Mă rog Isus Hristosul să fie al lor crez.

Mă rog în părtăşie cu fraţi şi cu surori
Ca-n ale noastre inimi să nu mai fie nori,
Cuvântul şi-Adevărul prin har să lumineze,
Biserica creştină în veci ca să vegheze.