1 Cor.8:2
Viata mea demult, cândva, acum…
O pleoapa cazuta
Pe ochiul arzând de dorinta.
Neputincios, el strabate abisuri
În cautarea luminii.
Trupul meu freamata
În batai de aripi frânte.
Unde esti nemarginire?
Inima mea vibreaza
În acorduri de harpa divina.
Un fior, îmi strapunge talpa
Batatorita de umblete fara sens.
Cine sunt eu?
Înaltimile coboara peste mine,
Învaluind neguri adânci.
Plusuri si minusuri se contopesc,
Cautând perfectiunea.
De unde vin?
Constiinta mea se revolta:
Un pumn de tarâna stapâneste pamântul !
Unde esti nemurire?Unde sa te caut?
Simtirea mea, îmi înfierbânta trupul
Chinuit de-ntrebari.
Unde ma duc? Încotro ma îndrept?
Ca un balsam,
Se revarsa peste mine speranta.
Din înalt, se coboara peste lume
Triumfator, Cuvântul.
O mâna divina ridica blând
Pleoapa cazuta în nesimtire.
Încet, în ochiul secat
Se înfiripa o geana de lumina,
O lacrima se zbate tematoare si,
În nestiinta ei, aduce multumire.
Pe aripi de porumbel
Coboara Duhul Sfânt împlinind creatia.
Adevarul îmbratiseaza neputinta firii
Si-n desavârsirea Lui, împarte lumii
Harul Celui fara de-nceput.
Ca o recunoastere,
Nimicnicia mea îngenungheaza,
Primind pe fruntea pieritoare
Cununi de spini însângerate.
Cu fiecare zbatere,
Îmi scutur povara pacatului si,
Ca un strigat, ma-nalt
Mai sus, mai sus,
Strabatând nemarginirea.