Matei 18:3
Ce fericire-am strâns Doamne în mine
În pântecele mamei stând ascuns,
Am plâns si am tipat, strigam spre Tine,
Când temator în lume am patruns.
Clipeam alene, ma zbateam ades,
Usor mijeam o geana de lumina,
Mi-ai dat un duh si-un drum Tu mi-ai ales,
M-ai protejat cu gratia-Ti divina.
Copil fiind, iubeam întreaga lume
Si ma smeream, un înger ma veghea,
Priveam nemarginirea si îi cautam un nume,
De a Ta slava nimeni nu-mi vorbea.
Ma minunam de luna si de soare,
De firul ierbii ce crestea spre cer,
Ma întrebam: cine se naste de ce moare?
De ce lumescul este efemer?
Si am crescut necunoscând Cuvântul
Si Adevarul îmi era strain,
Stapân si sclav mi-era atunci pamântul
Si duhul de pacat îmi era plin.
Calatoream fara un tel si fara scop
Prin lumea trista si împovarata,
În suflet era vânt, era potop
Si viata-mi o mare-nvolburata.
Priveam fara sa stiu unde anume,
Chemam pe Cel ce nu a fost vazut:
Fa Doamne Tu ceva cu asta lume,
Da-ne Lumina si din Cuvânt fs scut!
Da-ne Adevarul si umple-ne cu El,
Ca sa umblam pe calea Ta divina,
Tu ne-ai iertat pacatul, al Tau Miel
S-a osândit pentru o lume rea, haina.
Sus pe calvar si-a dat Isus sfârsitul
Si S-a–naltat în slava Tatalui Ceresc,
El a-nviat ca eu, nenorocitul,
Cât voi trai, sa cred, sa ma caiesc.
Ani trec, povara ma apasa greu
Si gârbovit, m-aplec catre pamânt,
Timid ridic privirea catre Dumnezeu
Si-L rog ca sa-mi trimita Duhul Sfânt.
Slavit sa fi Isuse! Te-ai îndurat de mine,
Acum când înca nu e prea târziu,
Pierdut pe veci eram fara de Tine,
Pe calea Ta cea dreapta acum viu.
Cuvântul Tau e-o radacin-adânca
Ce tine în picioare pe omul credincios,
Se tine drept si tare ca o stânca,
În slava Ta, el umbla azi sfios.
Te rog sa nu ma lasi, Isuse drag,
Ca sa ma pierd din turma Ta divina,
Tu fi Pastorul meu si orice prag
Sa îl transformi în apa cristalina.
Sa ma adap din slova Ta mereu
Si-atunci când parasesc acest pamânt,
Sa iau cu mine Duh de Dumnezeu,
Zâmbind sa ma îndrept spre locul sfânt