Îngenunchiat, în duh de rugaciune,
Cu fruntea coborâta-n umilinta,
Smerita mea fiinta vrea a-Ti spune:
Sunt fericit ca Tu mi-ai dat credinta.
Eram un fir de praf în univers,
O lume-arida fara de speranta,
Un suflet peregrin, livid si sters,
O viata-ngreunata de doleanta.
Izbit de ziduri înaltate-n neguri,
Talazurile îmi erau odihna,
Buimac de haos, jumatati, întreguri,
Visam limanul care sa-mi dea tihna.
Priveam mereu spre minus infinit
Si m-afundam în amintiri desarte,
Te-ai îndurat de eu-mi istovit
Si-ai rasarit, o Stea în neagra noapte.
Deodata mintea mea învolburata,
A-ntrezarit usor noi orizonturi,
Încet, divinitatea-ntruchipata
`Mi-nunda cu lumin-a vietii fronturi.
Si-atunci, trezit de trâmbite divine,
Cu-atâtea-nfiorari în trup de tina,
Privesc spre cer si-ntreb: de ce pe mine
Tu m-ai ales, m-ai absolvit de vina?
Si plâng cu-amar pacatele-mi trecute
Privind la dragostea-Ti fara frontiere,
Prin minte-mi zboara vrute si nevrute
Stiind c-am alergat dupa himere.
Te-ai coborât din absolut, Isuse
Si-ai întrupat o forma relativa,
Îngemanari de har, euri rapuse,
Un Logos într-o lume în deriva.
Cât de bizar privesc astazi trecutul
Primind smerit sfânta normalitate,
Isus îmi e salasul, e tributul,
Este cararea spre eternitate.
În fericiri, departe de blesteme,
Calauzit de Duhul Tau de slava,
Privesc spre înaltimi, în scurta vreme
Voi fi departe de pacat si pleava.
M-ai învatat prin dragostea-Ti suprema
Ca sa iubesc cu dragoste de frate,
Ajuta-ma sa nu fiu anatema,
Sa fiu stindard, faclie si dreptate.
Când raul si ispita vor veni
Ca sa sadeasca-n lume anarhie,
Credinta mea de stânca va pazi
Cununa ce-am primit-o. Slava Tie!
Îngenunchiata-n duh de multumire,
Cu ochii atintiti spre zari senine,
Mireasa îsi asteapta Sfântul Mire,
Hristosul e pe drum, El vine... vine!
27.01.2004