Ps.42
Pentru ce te mâhnesti suflete si gemi înlauntrul meu?
Lacrimile ma hranesc în neputinta mea,
Strig în disperare catre Domnul: izbaveste-ma!
Sunt plin de întristare, cazut sunt în tarâna,
Privesc spre cer si strig: o, Doamne, vino, vino!
Mi-aduc aminte clipa când plin de bucurie,
Strigam si laudam, prin cânt slaveam divinul,
Nadajduiam în Domnul, o, Tata Sfânt din ceruri
Ma rog în zi si-n noapte sa curmi al meu oftat.
Loveste crunt furtuna, un val cheama alt val,
Talazurile Tale cad aspru, ma doboara,
Cu glas pierit, din colbul ce-mi este rogojina,
Abia îngaim o vorba: de ce, de ce Tu m-ai uitat?
Ce grea porunca Doamne îmi dai, în grea durere
Cum pot eu, rob netrebnic sa strig de bucurie
Când lacrimi îmi inunda si suflet si simtire,
Sunt slab, dar Tu esti stânca ce-adesea m-a salvat!
Te chem în disperare, Tu vii ca esti Iubire,
Esti Mila, Îndurare, a Ta credinciosie
Îmi iarta slabiciunea si judeca-n blândete
O fire ce primeste în dar, eternitate.
De ce gemi suflete si te mâhnesti în fire
Când înca mai exista nadejde, treci la lupta!
Grimasa ce îti sapa pe-obraz trecutul zbucium
Transform-o într-un zâmbet, Hristos ti-e prieten, frate!
16.04.2004