Isaia 12:2
Si daca timpul s-ar sfarsi
Si soarele s-ar stinge,
Eu tot spre Tine as privi,
Cand raul ma atinge.
Si daca norii n-ar mai fi
Si lun´-ar fi distrusa,
Eu tot spre Tine as privi,
Cu dragoste nespusa.
Si daca marea-ar amuti
Si muntii-ar fi campie,
Eu tot spre Tine as privi,
“Izvor de apa vie”!
Si daca vantul s-ar opri
Si frunza sta sa moara,
Eu tot spre Tine as privi,
Acum, ca-ntaia oara.
Si daca trupul ar simti
Dureri si chinuri grele,
Eu tot spre Tine as privi,
“Stindardul vietii mele”!
Si daca viata s-ar gandi
Ca timpul imi apune,
Eu tot spre Tine as privi,
Tu, marea mea Minune.
Si daca vifor s-ar struni
Pamantul sa dea gata,
Eu tot spre Tine as privi,
Strigandu-i: “Maranata!”
Si daca florile-n campii
S-ar transforma-n cenusa,
Eu tot spre Tine as privi,
Cáci mi-ai deschis o usa.
Si daca gandul meu ar fi
Pierdut printre ruine,
Eu tot spre Tine as privi,
Stiind ca esti cu mine.
Si daca toate, toate pier
Raman doar cu credinta,
Tot ce se vede-i efemer,
ISUS e BIRUINTA.
Spania,13/03/2009