(psalm)
Fericit este acela ce nu merge la cei răi
Nu abate a sa cale –n alte drumuri şi alte văii
Pe drum păcătos nu merge şi nu facec nici un pas
Ci cântărilor la Domnul el încearcă să dea glas
Ca un pom e lângă apă, el aşa este sădit
El lucrează şi-şi dă rodul chiar la timpul potrivit
Când lucrează către ceva ,când el are de muncit
Ce lucrează el şi duce bine pânmă la sfârşit
Bucurii în al său suflet el le are tot mereu
El admiră cu a sa minte ce creat-a Dumnezeu
Când sfârşeşte a sa cale, el a implinit un vis
Va intra pe străzi de aur în eternul paradis
Mii de îngeri la sosire îii vor întona în cor
Ca din lumea cea deşartă a ieşit biruitor
Acela rău însă ca pleava aşa este vânturat
Nu-l cunoaşte şi nu-l stie nici acel ce la creat
Judecata cea din urmă când ea va fi aparut
Domnul atuncea îi va spune-Mergi că nu te-am cunoscut