Ce taina e-n steluta de zapada...!
I-au trebuit fapturii milenii sa priceapa
cum poate-ntr-un infim cristal sa sada
un picur, cat o lacrima, de apa...
Acel ce-a pironit in aer norii,
cand din adancuri au tasnit izvoare,
si in burdufuri a legat vaporii
umbrind pamantul de-arzatorul soare,
Acel ce printr-o singura suflare
incremeneste apa si o seaca
si-n cosmice, ceresti laboratoare
prepara bruma, ploaie, promoroaca,
Cel ce revarsa peste-ntinsuri ploaie
ca o nuia ce biciuie pamantul,
sau ca un semn de-a dragostei vapaie
ce-o are pururi pentru om, Preasfantul,
Acel ce da cu mainile-amandoua
belsug de fulgi ce, unul langa altul,
tes campului o cuvertura noua,
la anul noua roada sa-si ia saltul,
...ne-a dat un cosmic semn, fara tagada
ramas in veac simbolu-ndreptatirii,
lasand sa cada fulgii de zapada
pe trupul putred si-nvechit al firii...
E-atat de pur, de alb intreg pamantul...!
C-au fost cocioabe, grajduri ori palate,
deopotriva le-a-nnoit Preasfantul
si, iata, noi acum sunt toate, toate...
E o tacere ca o-nfiorare...
Tot aerul e-o bura de lumina...
Usor, se-apleaca cerul, pe ninsoare,
divinul sa-l aseze peste tina...
Cuteaza cineva sa-l intineze?
Eternitatea pura-mparateste
in tot imperiu-acestei noi Geneze...
CUVANTUL canta...Vorba amuteste...