VĂ IUBESC

VĂ IUBESC

Gheorghe Calbău

Vă iubesc mai de departe
Nici pe unu nu vă împung
Judecăţi ce-s alterate
Le veghez si le alung

M-am întâlnit cu Rafailă
Şi ne-am salutat cumva
Dar Isus iubita milă
M-a învăţat de-a scrie aşa

Să mă-mpac cu el sub soare
Şi cu alţii mulţi ca el
Să veghez sub carul mare
Şi sub soare tot la fel

Ziua bună să le-o spun
Fiecărui dintre ei
Aşa îmi spune cel cei bun
Ce plângea pentru atei

Dar noi ca drepţi creştini
Să ne pocăim ne cere
Flacăra din cinzecimi
Şi Isus marea înviere

Precum vă cere şi vouă
Şi la toţi semenii săi
El ce-a dat poruncă nouă
Să ne iubim dragii mei

Dragostea m-a pus astă-noapte
Să veghez conform scripturii
Să croiesc cărări curate
Pe sub razele naturii

Să fiu martor Domnu-mi cere
De a fii un drept creştin
Şi-n porunci să stau în ele
Şi în duh să mă închin

Să refuz lacomul pântec
Şi-a satanei groaznic ochi
Răul în bucaţi să-l spintec
Şi să adun grâul în snopi

De vreau duhul cincezecimii
În mine ca să rămâie
Să îi dau ce se cuvine
Lui Isus apa cea vie

Să veghez ca şi plugarul
Ne-uitându-mă înapoi
Nu cumva să-i strâmb harul
Care varsă sfinte ploi

Fariseu nu mă vrea sfântul
Să mă laud cu ale mele
La rugări mă vrea cuvântul
Ca şi vameşul îmi cere

Să veghez asupra urmei
Ce o las sub cerul sfânt
Să nu alter păşunea turmei
După spusul din cuvânt

Chit că nu-s tâlhar sub soare
Dar să recunosc ca el
Tot aşa să-i cer iertare
Să mă ia Isus în cer

Tot ce m-a învăţat părinţii
În cei şapte ani de-acasă
Tatăl nostru şi toţi sfinţii
Cum să cad la Petru în plasă

Evanghelii cântate
În altare de creştini
Din apostoli şi din fapte
Prins-am cândva rădăcini

Şi mergând pe calea vieţii
Am dat mâna şi cu voi
Şi am studiat profeţii
De pe-a bibliei mari foi

Auzind ce cere sfântul
Să vând totul, să împart
Şi coliba şi pământul
Şi de rău să mă despart

Nu am învăţat degeaba
Cele patru socoteli
Adunarea, împărţirea
Să fac sfinte răfuieli

Şi scăderea, înmulţirea
Dar să ştiu ce fac cu ele
Scăzând răul, nu iubirea
Şi-nmulţind bunul sub stele

Adun numai ce e bine
Şi să-mpart din conţinut
Aşa vrea Domnul luminii
Pe Alfa să-l împrumut

Mă mai vrea Domnul Hristos
Să nu i-au scriptura-n glumă
Şi să fiu om serios
Să nu plec cu cel ce fură

Dacă el sărac a fost
Să-mi fac rost de sărăcie
Şi de cruce mare rost
Prin lipsuri ca şi Ilie

Şi la dăruire îmi cere
Barem văduvă să fiu
Şi încerc să-mi pun avere
Îmi spunea Domnul cel viu

Mâinile ce-mi ard ca focul
Şi de zeci de crăpături
Ca să simtă ca prorocul
Capul sfintelor scripturi

Să le pun să dulgherească
Să le opresc de la rău
Mintea cinstit să găndească
Aşa mă vrea Dumnezeu

Să nu-mi fac o înţelepciune
De-a suci căile sfinte
Să iau din lumina lumii
Si să merg cu ea înainte

Să nu răstălmăcesc scrisul
Înspre grav pierzarea mea
Dacă vreau în paradisul
Să-l accept pe Mesia

Şi bogat să fiu ca el
Să cobor la măgăruş
Dar din sân un porumbel
Să mă ajute la urcuş