SARACUL
Purta in spate cel sarac, povara anilor lasata,
Si n-avea nici macar un ac, ca sa-l impunga cate o data.
Adancit in suferinte, isi ducea zilele cu greu,
Fara zambet si iubire, el se lupta aici mereu.
Prin tample sangele zvacneste, un fosnet bland il intalni.
Ce se aude? ca o veste, o vorba buna il trezi.
Atent la clipa ce-l patrunde,
Acum era alt om deodata,
Si plin de fira se desprinde,
O fata blanda, luminata.
Trecea dintr-o ghaoace mica,
In lumea asta adevarata,
Ce-l facu sa se trezeasca?
Un om ce-n cale i se-arata.
Avea vesmantul prins mai bine,
Si ducea un pas saltat,
Se intalnise cu saracul,
Si atent,l-a salutat.
Cand fu gata ca sa treaca
Al usii prag vechi si trecut,
Il uimea fata straina,
Pe chipul lui neprefacut.
Tresare-n zgomot timpul lenes
Cand ochii albastrii ii deschide,
Si cand rosteste vorba calda,
Pierdea-naltimea ce-l cuprinde.
Caci firea-i blanda de-apururi,
Isi arata al vietii har,
Strainul stia ce-i intristarea,
Caci a suferit amar.
In haine-s prinse flori de raze,
Dintr-un lastar de sfant vesmant
Al curatiei nepatate ,
Ce o daruise Duhul Sfant.
Si zumzetul ce se aude,
Din inima nepretuita,
Sunt parca vesele firide,
Ce azi le sapa fericita.
Cu unica-i dorinta sfanta,
Cuprinsa-n joc de nestemate,
Sunase ceasul sa o vada,
Si-n ea sa fie presarate.
Iar omul prins de glasul dulce,
Nu mai stiu ce sa aleaga?
Din vechea fire ce-l cuprinde,
Sau dragostea ce o brazdeaza.
In pasul lui privind pe urme,
Vazu apoi sclipiri de raze,
In aerul ce bolta umple,
Cand urmari fiinta draga.
Dar n-avu nici o indrazneala,
Sa o opreasca-n mersul ei,
Spre timpul repezit afara,
Facu un gest; DESTUL, OK.
Intr-o clipa trecu toate,
Si fata cea din cer lasata,
Mireasma ei de flori trecute,
Si zimbetul ce il arata.
---Oare ma pierd? se-treaba bietul,
--Ca ma arsese in piept dorul,
Si-ncoltit cu brate multe
Simptii incet incet fiorul?
Ce-a fost? ca de demult plecat,
A asteptat saracul om,
Dar peste vremuri dintr-o dat,
Facu dintransul un alt domn?
Ce-a fost? ca isi dadu silinta,
Sa stea-aproape de scriptura,
Dar inima ca si fiinta ,
N-o poti cuprinde in masura.
Stiu ca totul este parca ,
Din vremi sortit ca sa aleaga,
La o clipa se intampla,
Si-acuma, n-o sa se mai stearga.
In fine, mintea tine omul,
Saracul nostru din poveste,
Dar dincolo ce nu se vede,
E inima ce nu gandeste.
Si drumul iata se deschide,
Pe care el o sa porneasca.
El vede ce-i dincol- de ape,
Cand malul o sa nimereasca.
Nu tarziu vom sti urmarea:
Lumina Lui arata calea,
Spre Isus ce cuprinde zarea.
AMIN