Mi-e dor de tine, Mamă!...
Mi-e dor de tine, mamă, de braţul tău cel dulce,
Ce m-a ţinut la sânu-ţi, în nopţi grele de cruce,
Când bolile mă încercau, la patu-mi tu veghiai
Cu ochi scăldaţi în lacrimi, prin Duhul te rugai,
Ca scumpul tău odor, în linişte, el să se culce!
Astfel, îţi descărcai povara, de multe suferinţi
În rugă-ngenunchiată, la Domnul prin dorinţi,
Să-ţi vindece odorul, să îţi zâmbească în faţă
Când zori de ziuă clară, urcau spre dimineaţă
Mijând, sub stăruinţa sfântă a rugilor fierbinţi!
Mi-e dor de tine, mamă, de grija cea maternă
Şi vreau recunoştinţă, să-ţi demonstrez eternă,
Căci tu ai fost aceea, prin care viaţa-m căpătat
Şi sânul tău cel dulce, prin dibuiri l-am căutat,
Atunci când el era şi hrană, şi căpătâi şi pernă!
În poala hainei tale, şi-n vorbele, cele duioase
De multe ori dormit-am, visând vise frumoase,
Garantul scump tu îmi erai, în zilele copilăriei
Şi fără tine, mamă, viaţa zbura-n valul pustiei,
Aveam nevoie zilnic, de braţele tale vânjoase!
Mi-e dor de tine, mamă, căci în paşii tinereţii
Când dorinţe capitale apăreau în mersul vieţii
Tu în dragostea cea mare, srăduindu-te le luai
Căutând să le-mplineşti, pentru mine le purtai
Traducându-le în bucurii, peste negurile ceţii!
O, mamă prea scumpă, ce-ai voit ca fericirea
Prin vremelnicia vieţii, să aibă la bază iubirea,
Ţie-ţi datorez respectul deplin în recunoştinţă!
Tu ai fost şi încă-mi eşti, cea mai iubită fiinţă,
Şi mă înclin cu respect, onorându-ţi amintirea!
Mi-e dor de tine, mamă, te doresc atât de mult
Şi din freamătul vieţii, cu-ntunecatul ei tumult,
Gândul îmi înalţ spre tine, în depărtări albastre
Să fim reîntregiţi, în prispa albă a casei noastre,
Şi împreună-n bucurii, glasul dulce să-ţi ascult!
Să îţi văd blânda privire-n ochii plini de veselie,
Şi-n grija cea permanentă, motivul de bucurie,
Dar, mamă scumpă, ce doresc, rămâne-un dor,
Să ştii însă că-n suflet, colindă al dragostei fior,
Din scumpele-amintiri, ce le revăd cu nostalgie!
Flavius Laurian Duverna
05 Ianuarie, 2010.