Destul
Destul a fost, ce trist cuvant o dată se aude.
Aşa va spune Dumnezeu, –DESTUL- a fost pe lume.
Destul şi nici nu vei putea ca să mergi mai departe,
Şi o sentinţă se va da,
Va veni din partea Sa
Destul te va desparte.
Destul cu lumea de plăceri,
Destul cu ce-i durere,
Tu n-ai să scapi din ce e greu,
Dacă nu te supui mereu,
Destul nu-i o părere.
Destul a fost şi suferinţa va dispărea in sine.
Căci o poruncă se va da
Atunci, cand iata se va lua
O hotărîre bine.
În colţuri fără de mistere cu umbre iscoditoare
Speranţa iată e făcută şi-n suferinţa mare.
Singură pusa-n aşteptare,
Te fierbe fără grai,
Dar o să fie călătoare
Si mii de flăcări arzătoare
Vor mistui ce ai.
Etern va fi atunci acolo şi tot ce azi se mişcă aiurea,
Tu ai să dai tributul vieţii
Destul şoptesc acum profeţii
Destul.
Ce har să poti sa fi tezaur,
Sa ai habar de ce va fi.
Să ieşi curat ca şi un aur,
Iar sus să zbori în altă zi,
Ce har.
Cărunta omenire iată din lumi clădit-a in tumult.
Şi zgomotos e tot ce face cu lupta dusă de demult.
Nimic nu poate lua fiinţă,
Destul a fost un adevăr
Şi va fi spus ca o sentinţă
Cand va veni Isus din cer
Destul.
Că n-a mai fost din vremi trecute
Nici o poruncă de-mplinit.
Pasul timpului cernut e
Si s-a lăsat acoperit,
Fără o şansă de găsit,
Destul.
Partea II
Pe un sonor de muribunde,
Eterne legi te înconjoară,
Aruncă înspre tine umbre
Si nu mai vreau ca să dispară.
Dar tu de n-ai mişca o mană
Nu s-ar vedea fiinţa ta.
Ca te confunzi cu universul
In care-ai stat deasemenea.
Ce fost-a ieri parcă aşa,
Nici între stele nu rămane,
Aievea fost-a amintirea,
Ce destrămată stă-n ruine.
În nemişcarea foarte stransă
De matca rîului primar,
Un rîu primar ce se întinde
Cu viaţa prinsă-n timp hoinar.
Apoi, ceva, iar se miscase
Si în sfîrşit se instala.
Din sfera care lîncezise
Doi Ochi făcu să pară aşa
Destul.
Cu tot ce atarna lucrarea,
Care ni se contura,
Nici o lege omenească
Nu s-a rostit pană atunci
Din partea Sa.
Timp avuse pana ieri
Sa găsească-acel cuvant,
Dar ascuns vrea să pandeasca,
Fiinta ce sta sa se nasca.
Destul.
Partea III
Un Ochi imens căuta cărarea pe harta gandurilor fixa
Şi priveghea în timp lucrarea cu tot ce a mai fost cuprinsa.
Un gol părea atunci pamantul- de cer legat prin har divin,
Cand se ivise din neant şi se rotea fără sprijin.
Întreaga forţă răzvrătită se-ntoarse-n dos să jeluiască,
El stia ca vine-n grabă o zi de plată nebunească.
Să termine ce se gandise şi sa aducă întuneric,
Se puse iute în mişcare să facă atunci un rău himeric.
Şi trase toată pregatirea spre alte sfere acolo scrise,
Încantat că omul iată, ascultă ce i se zise….
Cine ştia ce fapte sumbre se răscolesc privind spre ea?
Doar diavolul ce stă în umbre şi-mpiedică lucrarea Sa.
Amanată va fi ziua spre-o mare poartă din etern,
Ce va aduce pe Mesia să rupă sulul cel stingher.
O altă zi şi ea fusese dorită şi de muritori,
Ce au găsit calea cea stramptă şi vor să fie-mplinitori.
DESTUL—ies la iveală pietre, hotarele se prăbuşesc,
În amintirea acelor vetre, altare care se zaresc.
Şi puşi să facă randuială vin soli din cerul înorat,
Ei dau la alţi socoteală de lucrul bine terminat.
Zoresc să facă izbăvirea celor ce n-au pămant ca mamă,
Şi sunt născuţi din Adevărul rostit odată fara teama.
Căldura o primesc în schimburi şi cresc din tot ce ei avură,
Primiţi vor fi atunci de Fiul în porţile care le vrură.-DESTUL.
Călit cuvant prin suferinţe, spus între lacrime pe branci.
Destul --cu Domnul e putere chiar si în apele adanci.
Zi de zi sa mergi spre Isus, te roagă mult pe-acest pămant,
Si vorbeste de sfinţirea şi de răpirea în curand.
Priviţi –DESTUL arata lumea şi face două părţi aparte,
Şi sunt atît de felurite ca stelele ce sunt departe.
Iar Cel care ne dă lumina, aduce calea in scriptura
De mii de ani rămane tare în legile din prima tura
Această parte e admisă, după ce ai zis odata,
Ai zis -destul am fost pribeaga şi viaţa trece astazi toata.
În întalnirea ce-ai dorit-o eterne vieti vei intalni
Şi parcă, parcă, niciodată n-ai vrut mai fericit a fi.
Destul spune cand pasul duce înspre păcat şi al lui hotar,
Cand ispitirea te conduce pe drumuri aspre si-i amar.
Căci de n-ai frîu să zici destul-nu vei putea a te întoarce,
Din hotărîrea ce se lasă-destul în iad acol vei zace.
AMIN