Psalm 121

Psalm 121

Psalm 121: 5: “Domnul este păzitorul tău, Domnul este
umbra ta pe mana ta cea dreaptă”.

Eu îmi ridic ochii spre munţi,
Să văd de unde-i ajutorul
Şi cine-mi construieşte punţi
Să trec pe ape cu piciorul?

Şi văd că ajutorul meu
Doar de la Domnul sfânt îmi vine
El, creatorul Dumnezeu
Ce toate-n mâna Sa le ţine.

El, Domnul, nu va-ngădui
Să mi se clatine piciorul.
Cu dragoste mă va păzi,
La El găsi-voi ajutorul.

Nu doarme al meu păzitor
Şi nici măcar nu aţipeşte
Ci este veşnic veghetor
Cel ce pe Israel păzeşte.

El zice: “Eu sunt umbra ta,
Ce-o vezi pe mâna ta cea dreaptă!”
Nimic nu-l poate-ndepărta
Când merg pe calea Lui, cea dreaptă.

Când mă ridic, ori când stau jos,
Mereu umbra mă urmăreşte.
Chiar de sunt trist, ori bucuros,
Umbra mereu scade sau creşte

Cum şi lumina-n care stau
E slabă, ca din lumânare,
Ori e deplină-atunci când vreau
Ca să fiu luminat de soare.

Doamne, dă-mi ajutorul Tău
Să fug de orice-ntunecare
Lumina s-o iubesc mereu
Şi viaţa să mi-o scald în soare.

Cuvântul Tău se va-mplini
Când stau de Tine-n ascultare
De orice rău mă vei păzi
Şi în sosire şi-n plecare.