2 Cor.8: 9
Ramuri se zbat palmuite de vânt,
Se-ncovoaie copacul înrobit de suspine,
Se scutura norii dojeniti de Cuvânt,
În vârtejuri coboara neputinta s-aline.
Din ceruri coboara rotocoale de ploi
Sa ude copacul si-a lui radacina,
Dar frunzele striga: noi n-avem nevoi!
Aici între ramuri, e-armonie deplina!
Se-agita, fosnesc, ce mai vis, feerie,
Si uita de ramuri, de trunchi, radacini,
Sunt verzi, în putere, dar ce va sa fie
Când va seca izvorul si seva-n tulpini?
Se-aude un planset, e-o frunza ce cade
Si-o alta urmeaza, se-asterne covor,
La baza tulpinii neputinta se zbate
În frunza ce piere implorand ajutor.
Ramuri se zbat palmuite de vânt,
Se-ncovoaie copacul de-atâtea suspine,
Se scutura norii, mângâiati de Cuvânt,
În vârtejuri coboara durerea s-aline.
Din ceruri coboara rotocoale de ploi,
Sa ude copacul si-a lui radacina
Si frunze se-adapa din al vietii suvoi,
Preamarind harul lumii si Lumina Divina.
29.05.2003