Era o dimineata fara seaman,
Cu soare, flori si bucurii.
Din pomii infloriti se scuturau
Petale roz si liliachii.
Pasarele ciripeau pe ramuri.
Unele se-nalta, iar altele cobor.
Pomii isi leganau in aer flamuri:
Crengute pline doar de flori.
Vantul caldut si prea molatic
Se misca parca-n vals cu ei.
Ii maingaie mai mult in treacat
Si-ngana vers de clopotei.
Maria Magdalena, intristata,
Invasmantata-n falduri negre,
Apare in gradina inmiresmata
Cu chipul trist, cu lacrimi grele.
Privea cu-amaraciune inspre pasari:
Atat de fericite, pe cand ea,
Daca-ar avea puteri,
De-a ei durere ,ar striga.
Contrariata si surprinsa
De florile de pe carare,
Se simte-n sufletu-i prea trist, invinsa,
De o durere fara de hotare.
Deodata...zareste mormantul profilat
Alb si stingher, pe un verde crud.
Pe loc , parca, sangele in vene a-nghetat
Si simte ca se va prabusi curand.
Mormantu-i gol! Ce rautate!
L-au luat pe Domnul din mormant
Si nu e nimeni sa-i arate
Unde L-au pus, pe ce pamant?
Aude parca-n vis , o voce....
E gradinarul negresit
Si poate el ii va aduce
O veste despre Cel iubit.
"Marie"glasul ii sopteste
Si nici nu stie cum? de ce?
Tresare! Sare in picioare
Trezita ca de-o apa rece.
"Rabuni" spune ea in soapta,
"Esti Tu, adevarat si sfant?
Ce bucurie fara margini!
Existi si umbli pe pamant?"
Tragandu-se mai la o parte,
Priveste catre Cel iubit,
Cel ce cu moartea de se bate,
Nu poate fi de biruit.
El este Domnul ei cel drag,
Cel ce avea priviri senine.
Pe El Il astepta in prag
Durerea ei sa o aline.
Deasupra mortii ridicat,
Asemeni unui brav viteaz,
El este Domn adevarat!
Si...lacrimi curg pe-al ei obraz.
Pasarele ciripesc pe ram
Si flori sunt presarate in gradina.
Maria Magdalena alearga cu elan,
Cu inima umpluta de pace si lumina.