Un univers al dragostei divine,
Esti tu, fiinta trecatoare, om,
Zidindu-Se in tine chiar pe Sine,
Creand un univers in fiecare atom.
Minune mare, tu, creatie divina,
Plamada vie si maiastra-n grai,
Cu deget sfant esti modelat din tina,
Iubire ai in tine ca si strai.
Te invaluie ca mantie divina,
Iubirea oferita tie in dar,
Dumnezeiasca mana in tarana,
Turnat-a dragoste si... dor si... har.
A pus in tine om, un dor de stele,
Un dor de inalt, de cer, de infinit,
Din strafundul fiintei tale,
Te rascoleste dorul de zenit.
Adanci si inalte departari te cheama,
Sa zbori... sa te avanti in infinit.
E Dumnezeu! Deci tine bine seama,
Tu cauta-L pe Alfa care te-a zidit.
Te vrea la pieptul Sau sa stai ferice,
Cu chinuri, nu te mai strapunge in zadar,
A fost batut, rabdat-a rani si zbice,
Viata cand si-a dat-o pe Calvar.
A aratat o dragoste divina,
Jertfindu-Se pe Sine pentru noi
Te cheama astazi si pe tine
primeste-I dragostea-n suvoi.
Nu refuza o dragoste mareata
E sansa ta! Primeste-L azi pe El
V-a transforma divin a ta viata
Si vei avea un dor inalt si un tel.
In arta dragostei zidire vie!
Esti tu, fiinta trecatoare, om,
Sansa nemuririi iti este data tie
Apuc-o! si vei sta-ntr-o zi pe tron.
Cu printul slavei, Domn atotputernic
Uita-vom tot ce-am suferit
Cand ne vom bucura acolo vesnic
De dragostea cu care ne-a iubit.
6-8 martie 2005