Venind din moarte viu,biruitor,
În trup de slavă ca o haină nouă,
Păşeai spre-ai Tăi,Isuse,dor spre dor,
Trecând prin zid,prin uşa cu zăvor,
Să-i binecuvântezi cu...”Pace vouă!”
Uimiţi,ei încă mai credeau că-i vis
Dar semnele din palmă,mărturie,
Au şters al îndoielilor înscris
Cu-al bucuriei foc de nedescris
Dar...Toma nu era la părtăşie.
Când s-a întors,încă se îndoia
Căci numai el,din toţi,nu Te văzuse;
Ar fi crezut şi parcă nu putea,
Voia să-şi pună palma-n palma Ta
Să simtă semnul cuielor,Isuse.
Tu nu Te-ai supărat,căci l-ai iubit
Şi pentru el ai mai venit o dată
Spunându-i blând,cu glas abia şoptit:
„Priveşte,Toma,unde-am fost lovit,
Semne de cuie şi de lance,iată!”
De data asta nu i-a mai fost greu
Căci ochii lui uimiţi puteau să vadă
Şi a rostit cu glas crescând mereu:
„O,Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
Şi îi era aşa uşor să creadă.
Toma a vrut să vadă şi-a crezut
Dar,Doamne,Tu m-ai fericit pe mine
Privind spre viitor dinspre trecut,
Căci semnul cuielor nu l-am văzut
Şi totuşi Te iubesc şi cred în Tine.
Prin har,Te văd în alte semne-acum
Şi nu în urma cuielor,ca Toma;
Te văd în al Creaţiei album,
În urmele ce mi le laşi pe drum,
Şi-n Duhul Sfânt Îţi simt din plin aroma.
Amin