Chiar de ne pasc caprele dealungul campiilor fara coaste
Si ne gadila pleoapele de sub care ne privesc vrajmasii,
Sortindu-ne pieirii sapandu-ne la colt de ulita.
De ar simti ingerii dragostea pe care o avem,
Pe cap cand le punem jaratec…
Nu e mai mare cinste decat asta!
Ingerii nu pot simti!
De si-ar da ingerii cate-o aripa
Si heruvimii in ascutis si-ar taia vorbele,
Nu ar putea sti sa planga, sa strige, sa cheme…
Cum plang, cum striga, cum cheama copiii.
La sanul cuvintelor iesite din Scripturi,
In valmaseala incercarilor,
Atunci cand vor sa traiasca cu evlavie.
Ingerii nu pot simti!
Cununa indurarii noi o vom purta,
Cand slujitorii celor ce vor birui,
Pe maini de ingerí isi vor sfarsi calatoria,
Cand Domnu-i va trimite ca orice ochi sa vada.
Pana atunci sub semnul cifrei cand ziua fi-va hotarata,
Chiar de lumii pare-o gluma
In doctrina fiarelor neamblanzite…
Rade Domnul, rade, rade
Ca-i va veni si ei ziua,
Cand viermele si focul ii va intregi osanda.
Pana atunci, chiar ingerii-n ostirea Dumnezeului cel vrednic,
Vor lupta alaturea de ruga credinciosilor,
Pastrati ca mostenirea sa o-mparta cu Hristos.
Ingerii ne vor sluji pana la capat!
Chiar de ei nu pot simti mireasma dragostei
De biruinta-ncununata.
Nu, ingerii nu pot simti!