Ps 5:1-3
Tacerea noptii ma-nfioara
Si-ncet, din valatuci de ceata
Neguri adanci ma impresoara…
Trairea mea simt cum se frange
Mi-e sufletul trudit si plange,
Ca un ecou subtil se-nalta
Se pierde-n galaxii de gheata
Si eu, din ce in ce mai mic,
Incep sa strig: “de ce?”
De ce atata suferinta
Si ura, razbunare? Toate dor,
Sunt doar o mica scanteire
Si lupt sa ard… Dar timpul zboara
Si vad ca intunericul de-afara
E tot mai mare si mai greu…
Cine sunt eu? De ce ma sting?
Cáci am luptat cu vantul si furtuna,
Am incercat din rasputeri
Sa raspandesc lumina,
Incep sa cred ca totu-i in zadar…
Da, timpul! Timpul ma apropie de hotar…
Mai este mult pana sa plec acasa?
As vrea sa plec, as vrea sa stau,
Dar simt ca ceva tainic nu ma lasa.
Sunt lanturi de iubire ce ma leaga,
Mai vreau s-astept macar o clipa-n prag,
Sa luminez cararea celui drag,
Ca sa gaseasca drumul…
E noapte-afara, e tarziu
Si sufletul imi plange, e pustiu,
Din ce a fost a mai ramas doar scrumul…
Mai e o zi, un ceas sau poate-o clipa,
Sa ard, sa luminez, sau sa ma sting?
Spre alte emisfere astazi strig,
Privind prin neguri, lacrimand usor,
Zaresc o stea ce-apare dupa-un nor,
Lumina! Adevarul! Este Viata,
In apogeul noptii, Dimineata…
12/04/2010