NECLINTIT

NECLINTIT

Când lacrima arde fierbinte
Iar inima în piept se strânge
Şi valuri năvălesc spre tine
Rămâi neclintit ca un munte!

Când visele gem ruinate
Sub lespedea neâmplinirii,
Chiar de afară e tot noapte
Nu stinge flacăra iubirii !

Nu lăsa vântul să-ţi şoptească
Că eşti străin şi eşti stingher
Ţine-ţi credinţa ancorată
În Cel ce e Emanuel !

Oricât de amară-i încercarea
Şi oricât de negru cerul tău,
Isus îţi este în veci scăparea !
El e cu tine în orice greu!

Hristos, cunoaşte ce-i suspinul
Şi de durere nu-i străin,
Doar El ne dăruie alinul
În clipele de amar şi chin.

El ne aduce dimineaţa
Şi-n suflet flori de liliac.
Cu El chiar are rost viaţa!!!
El – e tăria în necaz!
Alina T.
10.02.2010