Strange comori in cer


Strânge comori în cer

Dacă azi, vei auzi cuvântul:
„Pune-ţi casa-n rânduială,
Să-L întâlneşti pe Dumnezeu Preasfântul
Căci e zi de socoteală!”


Ce-o să te faci în clipa când,
Fiorul morţii te ajunge...
Încotr-o sa-ti zboare primul gând,
Când întors înspre perete, ochii îţi vor plânge?


Şi dacă vei înălţa o rugăminte,
Ca Ezechia, odinioară,
Cum să-Şi aducă Domnu-aminte?
Dacă n-ai în ceruri o comoară!


O, de câte ori puteai să fii-n ţărână
Dar prin îndurarea Lui mai ai suflare,
Ca-n timpul ce-l mai ai din a Sa mână,
Să umpli cerul de mărgăritare!


Şi nu cumva viaţa ce-o trăieşti,
E-un adaos de câţiva ani sau zile?
N-ai vrea de astăzi să rodeşti,
Şi să scrii cu fapte, ultimele file?


~ Amin ~