O ruga infocata se-ndreapta catre cer,
Si-astept pe loc raspunsul ce-l poate da doar El.
Vazand ca nu-mi raspunde de teama sunt cuprins
Si vreau sa merg la altul raspunsul sa primesc
Dar cand pun piciorul pe prag ca sa ies,
Pe cort vine norul cel dumnezeiesc.
Ma-ntorc iar la locul de ruga si astept
Sa-aud iarasi glasul cel bland ,glas ceresc.
Privesc cum cu Moise vorbeste de sus,
Si el ca un prieten ii spune deschis:
"o iarta poporul ,si fardelegea lui,
Si nu da prilej de hula Egiptului".
O, si cum Moise acestea-I cerea,
Dumnezeu asculta si astfel facea.
El iarta pe Israel de pedeapsa
Si-i zice lui Moise sa le porunceasca.
Cu degetul lui El poruncile scrie.
Sa nu slujiti altuia decat Mie.
Iubiti-Ma va zic cu-adevarat
Si va voi pazi neincetat.
Apoi vad cum norul cel dens se ridica
Si vad ca afara e-o vreme torida.
Ma uit imprejur dar nu vad pe nimeni
Dar stiu Dumnezeu este pretutindeni.