E soare.Amurgul se desface peste pietrele arzânde.
Invie ca floarea si fiinta mea cea rece,
Se duce apoi.
Un schimb de cuvinte ma duce intr-o stare de "disturbare"
cu totul diferita decat cea din fiecare zi.
Acum nu vecinul imi toarna apa prin tavan, ci Duhul Sfant revarsa al bucuriei simtamant.
Fantana se umple si da peste ea, dar deoadata se-opreste subit,nu mai curge.
In loc sa ma bucur ca s-a terminat , slavesc iar pe cel ce ma adapat.
Si-odata cu timpul ce trece se vede in mine un dor de lumina.
O sete ce soarbe , soarbe tot mai mult.
La biserica repetitia se transforma subtil intr-o stare de har.
Sunt cuprins in vartejul de emotii, dar nu pot sa ma exprim,
Cei din jur ma privesc si vesnic gandesc,
Ca ceea ce fac e un semn al apoplexiei.
Dar nu e asa.
Vine apusul.Incepe o ploaie ce nu ma-nspaimanta ci chiar ma-ntareste.
Cu toti merg spre case, doar doi enoriasi se-ndreapta spre locul de care-s atrasi.