Si atunci voi veghea undeva nevazut
Poeziei sa-i starui scanteie
De un foc fara capat si neabatut
Ars in lemnuri de cale lactee.
Din priviri ma vei strange ca o floare-nserand,
Ma vei duce la Tine-n privire.
Sa masori invelisul intre cer si pamant
Ce-l numesti cand se lasa iubire
Ca o seara pe ses, ca un fulg in tarii,
Ca o toamna cu soare pe lanuri,
Infrunzeste mladita in care Tu vii
Ca o oaste sub sfintele flamuri.
Si Te-astept ingerind in poem ascunzis
De simtire curata si plina
Cum e riul in zumzetul rasfirat pe pietris,
Amintindu-si un val ce-o sa vina...