ZECE VRĂBII
Motto:Eclesiastul 10,20
Nu blestema pe împărat,nici chiar în gând şi nu blestema pe cel bogat în camera în care te culci, căci s-ar putea ca pasărea cerului să-ţi ducă vocea şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă cuvintele.
Zece vrăbii mititele
Cam grăsuţe şi vărgate,
Se cam ospătau de zor
Furând la găini bucate..
Într-o iarnă dar stăpânul
Văzând ca nu-s muncitoare,
Le strică în ger şi cuibul
Şi le tot goni în zare
Ce să vezi zicea Stăpânul
Fără muncă ,fără scopuri
Doar de-a gata ca să care
Şi doar ca să-ncurce locul…_?
Să mai plece l-altă casă
Să îşi care de mâncare
Şi ia o opincă-n mâna
Şi le-aruncă cu-ncruntare
Însă după multă vreme
Peste un an poate mai bine
Se alese parlamentul
Chiar se alese preşedinte
Se căta de zor în zare
Şi nu ştiu ce se ales
Căci mai marii ţării fur
Şi-s vorbiţi de interese
Blestema-ţi şiret în sensuri
Fură de stăpân vizate
Şi găina şi cocoşul
De stăpân specificate
Şi le zise multe rele
Ca să înţeleagă ele
Cum e cu interesul
Blestem dintre cele rele
Blestemă chiar cu urâţenii
Şi-l numi chiar nu vă spun
Şi atunci cele zece vrăbii
Se vorbiră de-un răzbun..
Se vorbi de rău găina
Şi-o numi ca prima Doamnă
Şi că de la preşedinte
Numai rele se tot toarnă…
Blestema chiar şi cocoşul
Şi-l numi ca pe-mpărat
Atunci cele zece vrăbii
Ascultând s-au întrebat?
Ce de vorbe tari in fiere
Câtă nesimţire crudă
Au stat vreodată cu-mpăratul
Să ia când au fost mici
La taclale ca prieteni vreo friptură..
Hotărâre luară-ndată
Să împlinească chiar cuvântul
Cine blestemă-mpăratul
Un sol înnaripat
Le va duce jurământul
Când veniră-n guvernare
Şi îi spuse dar pe şleau
Cum e numit cocoşul
Când doar pleacă în turneu
.........................................................
Şi stăpânul fu turnat
Şi se denunţă stăpânul
Ca un cetăţean ciudat
Ce blestemă parlamentul…
Ca doar Vântură-Occidentul
Când auziră guvernanţii
Puseră odat la cale
Ofiţerul din cetate
Cu stăpânul Vrajbă-Mare
Să îl dojenească-ndată
Pe acest necuminţean
Şi îl amendă la pungă
Şi cu taxe mari pe-un an
………………………….
Aşa se întâmplă astăzi
De arunci vrăbiile-n zare
Când arunci cu urâţenii
Nu le dai nici de mâncare..
Te vorbesc de rău ,de bine
Te vorbesc cu socoteală
De eşti împărat în ţară
Doar blestemul te-mpresoară.
Asta-i soarta lumii crunte
Căci de Dumnezeu nu ştie
Numai El spune cei bine
Dar cu EL nu vor să fie.
Şi că vrăbii-le au dreptate
Da aievea cred că- au
Se-nţeleg surori la toate
Şi mai mustră si fac bau
Uită-le şi aici şi-acolo
Şi în curte şi pe stradă
Zic si ele pe-nfundate
O să nebunim odată
Şi noi nu pierim în pene
De-aşa fapte ne-nfricat
Ce ne-acuză doar de lene
Ştim a ne feri ştim bine
Căci stăpânul are... gură de ruşine
Cu-aşa oameni răi la greabăn
Cu aşa oameni puşi pe rele
O să denunţam ca strâmbe
Toate cele vorbe rele
Doară ceartă doar scandal
Ura ,Huo c-an furnal
Nici pedeapsă pentru vorbe
Nici tu resturi de la ciorbe..
Anunţam pe răspicate
De nu ne primeşte lumea
Noi cele zece vrăbii
Cam grăsuţe şi vărgate
De nu ne daţi de-mâncare
Aducem în loc blestemul
Ştim a ne face dreptate
Ştim noi şi prezidentul…
Ştim trăi pe răspicate.