Cand vine seara.
de:Bejenar Valentin
De ce cand vine seara,
Si cand norii,pe cer perinda,
Ma cuprinde intristarea,
Si moleseala...
De ce cand plou,
Sau chiar ninge,
Cand sufla crivatul
Si-n gheata.
Capul cade intre palme,
Si-n privire am doar ceata,
Si in suflet simnt fiorul,
Cum m-apasa.
M-apasa fiorul mortii,
Fiorul sortii,
Fiorul celui frant,
Si cazut pan-la pamant.
De ce mi-e inima impovorata,
Oare e plin de pacate ?
E plina ea de slabiciune,
Ce se afla azi in lume.
Nu inteleg,nu imi dau seama,
De ce-i asa de mare rana?!
Si leac eu pentru ea nu stiu
Dar oare,cum il pot gasi?
Si meditand,ce o sa fac,
Am scris o poezie,
Nu din pizma si mandrie
Ci ca toata lumea,azi sa stie.
Sufletul mi-era pierdut,
Eram robul unui duh,
Ce ma robea mereu ,
Cand eram sub lantul sau.
Ma tinea incatusat,
In caverne incuiat.
Desi,eu eram in casa
La birou langa fereastra.
Dar in ochii mei deschisi ,
Ce de lacrimi,au fost umbriti
Eu am inteles,ca-i rau,
M-am lasat de Dumnezeu.
Dar m-am trezit,m-am pocait
Si pe loc m-a fericit.
Duhul Sau m-a linistit
Si prin sange am fost albit.
Nu sange de tap sau vita,
Sau de biata turturica.
Ci cu sangele cel Sfant,
Al Noului Legamant.
Ce la Golgota a curs,
Cand in coasta a fost strapuns,
El,El Isus,robul Sfant,
Ce-a venit jos pe pamant.
Sa ne spele de pacate,
Sa ne scoate de la moarte.
Si sa ne dea ceva bun...
Viata vesnica .Amin