Patimi reunite într-un nor de ceară
Topit-au sămânţa unei iubiri ingrate,
Am privit jos, la planurile sparte
Şi mai apoi, privesc în sus... ca să mă doară.
Voiam să merg prin viaţă aşa cum vrea oricine...
N-am reuşit decât să mă rănesc;
Al meu scop de viaţă nu s-a vrut pământesc,
Veleităţile-au fost date a fi divine.
Cu cât mă-mpotriveam a fi ce mi s-a dat,
Cu-atât mă istoveam în boală şi căinţă...
Pân’ ce-am pierdut lupta şi cu a mea voinţă,
Primind să fiu ce fost-am destinat.
Soartă sau destin, viaţă sau trăire,
Cu toţii le avem; le preţuim divers.
Vrem sau nu a crede despre al lor mers,
El nu ne aparţine şi nici a noastră fire!
Dragostea celestă vine din iubire...
Dată să te-nveţe să te cunoşti mai bine,
Voiajul tău de viaţă sunt treptele divine
Pe care le străbaţi întru nemurire.