Doi ochi privesc prin ploi de vise,
Din constelaţii i-am avut...
Sună dorinţele promise
La uşa mea dintr-un trecut.
Un tren de vise ajunge-n gară,
Pe unde fost-am eu cândva...
La fel toridă şi polară
Purtată de acel ceva.
Şi încă ochii mei se miră
De oamenii cum forfotesc...
Îi simt cum mor, deşi respiră
Zicându-şi vesel: „Eu trăiesc!”
Planetele mă-nconjurară,
Ca norii unui dor de gând,
Privirea-aceea... atât de rară!
O tot aştept visând.
Doi ochi priveam prin ploi de vise,
Din constelaţii i-am iubit...
N-au fost şi nu-s legende stinse,
Sunt doar ce am primit...