Cândva, citeam în Sfânta Carte,
Despre un orb, pe nume Bartimeu,
Era demult, era departe
Despre un biet, copilul lui Timeu.
Sărmanul om, era desculț, flămând
Aproape-ntotdeauna când treceai
Și te ruga cu glas plăpând,
Să-i dai ceva, ce poți, ce ai.
Cu haina ruptă și-nvechită,
Bătut ades de vânturi și de ploi,
Cu părul ars și fața însorită,
Mai mult fiind în lipsuri și nevoi.
La margine de drum ședea,
Cu gândul răvășit și întristat,
Acolo orbul pâinea își cerșea,
Acolo își plângea al său păcat.
Adesea Bartimeu tot întreba:
„O Doamne, de ce, de ce nu pot vedea?
Poate, de mic sunt blestemat,
Sau poate, al părinților păcat?..”
Și zi de zi, un an trecea
Și viața încetul se scurta,
Avea doar orbul Bartimeu,
Credința sa în Dumnezeu.
Dar iată într-o zi senină
Veni o veste, mare zvon,
Isus prorocul va să vină,
În vizită la Ierihon.:
„Isus, din neam împărătesc,
Isus, e marele împărat,
Isus e medicul ceresc,
El mulți bolnavi a vindecat.
Isus, va trece pe aici,
Pe drum cu ai săi ucenici.
Îl voi striga, cu lacrimi voi ruga
Și Domnul mă va vindeca.”
Și iată, Isus cu mult popor,
Se văd la orizont venind,
Se apropie de Ierihon,
Chemând la pocăință și iertând.
Deodată orbul tresări:
„El vine!”-strigă Bartimeu.:
„El va lua blestemul meu!
Îi fac un semn, se va opri.”
Dar multă-i lumea, mare-i zarva
Toți se înghesue spre El,
Striga din răsputeri, degeaba,
Cu disperare Bartimeu.
De-odată, Isus s-a oprit...
La auzit pe Bartimeu,
Celor din jur le-a poruncit
Și l-au adus, la El.
-Ce vrei să-ți fac?-la întrebat,
Isus cu îndurare.
-O Doamne, iartă-al meu păcat
Și dă-mi în dar iertare.
Te rog, Rabuni, dă-mi vedere
Să pot și eu vedea.
M-am săturat de întuneric
Mi-e silă, viața-mi este grea.
-Credința ta te-a mântuit.
Deschide ochii, poți vedea.
Te-am vindecat, fii fericit,
Dacă dorești, mă poți urma.
Și fericitul Bartimeu,
Chiar azi fiind orbul sărman
Acum, slăvea pe Dumnezeu,
Cu glas voios, cu mult elan.
Amin.
12.03.2010.