Călcând prin colb galilean,încins,
Trecea Isus cu dragostea-n privire
Arzând neîncetat,cu foc nestins,
Iar gloatele-L urmau cu duh atins,
Găsind în El ce căutau:iubire.
Învăţătorul le vorbea duios,
Şi-n vorba Lui găseau ei alinare
Şi apă pentru sufletul setos,
Iar cei bolnavi primeau,neîndoios,
Doar la atingerea Lui,vindecare.
Dar iată căntr-o zi,spre amurgit,
Când zările clipeau a înserare,
Norodul încă asculta vrăjit
Iar foamea-n suflet li s-a potolit
Dar pentru trup nu aveau de mâncare.
Tot ce-au putut în jurul lor găsi
Au fost cinci pâini,doi peştişori şi…gata,
Iar numărul flămânzilor…cinci mii!
Dar Domnul o luă,spre cer privi
Şi hrana a fost binecuvântată!
Minunea s-a-mplinit,s-au săturat,
Din ce părea puţin,mii de persoane;
Ne minunăm,şi ei s-au minunat,
Dar ce-i de Domnul binecuvântat
Poate să sature şi milioane.
Puţinul poate deveni izvor
Cum,în Sarepta,văduva săracă
Vedea la untdelemnul din ulcior.
Noi ştim că Cel atoateziditor
Este cu noi,deci voia-I să se facă.
Nu te îngrijora chiar dacă treci
Prin lipsuri care,oricum,nu durează,
Sub greutatea lor să nu te-apleci
Căci Domnu-i neschimbat,ieri,azi şi-n veci
Şi pâinea El ţi-o binecuvântează.
Amin
Vulcan.31 mai 2010