Intr-o zi-nsorita, ochiul manios,
Se zbatea-n orbita si privea in jos:
-"Ce e fratioare" - eu l-am intrebat -
"Ai vreo suparare?" - "Da, sunt revoltat!
Si-ti voi spune-acuma adevarul tot -
C-am rabdat intr-una s-acum nu mai pot;
Din a mea-naltime, tot privind in jos,
La piciorul asta stramb si noduros,
Pe-ale mele gene, jur ca nu ma-nsel
Ca de la o vreme, prea-ncaltat e el!
In ciorapi, in gheata, vesnic lustruit,
Sa-l admire lumea, pfui! Ce ipocrit!
Cata cheltuiala, ce atentii mari,
Iar eu procopseala ... niste ochelari!
Ca sa fiu tot paznic -Nu! - mai bine chior,
Chiar de par obraznic, vreau sa fiu picior!"
Si dintr-o zvacnire ochiul a sarit -
Dar fara privire, talpa l-a strivit.
Cand cu duiosie vrut-am sa-l adun:
Mana, cu manie, imi dadea un pumn ...
-"Sluga credincioasa, dar cu tine ce-i?"
-"Asta-i ce m-apasa: sluga cat ma vrei?
Numai incordata, sa lucrez, sa scriu!
Sa hranesc stomacul, vesnic nesatul,
Si umflat cat sacul, nu mai vreau, destul!
Singura-mi stapana, vreau sa-mi fiu pe plac:
Eu nu mai sunt mana, ma declar stomac!"
Si din clipa-n care mana n-a lucrat -
Nehranind stomacul, biata s-a uscat;
Auzind urecea tristul taraboi,
Dintr-odata striga: - "Si eu fac razboi!
Simpla, clapauga, stau ca un tolcer -
Nici eu nu sunt sluga, gura ma prefer!
Ea-i fara pereche, totu-i pentru ea,
Parca pe ureche nu s-ar putea bea!
Face galagie ca un papagal,
Mi se da si mie sa mai fac scandal ..."
Isi sfarsi ideea si-apoi amuti -
Si din clipa-aceea, sarmana surzi.
Dar, va rog, nu plangeti cu-al milei foc
Ca, din fericire, toate-mi sunt la loc!
O anomalie, cum am prezentat,
Doar in fantezie mi s-a intamplat.
Insa plangeti faptul trist si dureros,
Ca se-ntampla-acestea-n trupul lui Hristos!
Morala:
Ne-mplinim menirea, existam, traim,
Numai cand pe altii in dragoste-i slujim!
Amin.