Când Porumbelul vrea

Când Porumbelul vrea

Când Porumbelul vrea
Ca să păşească prin seninuri
Când adumbreşte soarta şi ea îi e complice
Când el străbate cerul pe-o rază ce-i ferice
Eu mă gândesc la tine omule ,
La vraja de-mbătare
Ba nu la glasul lui cel simplu
Şoptire ce răsare.

Şi limba mea aş vreasă mi-o aline
Şi nu-i aduce vreun venin
E pururi prea curat
În glas de orice naţiune
Şi nu se uită la vicleni
Si este pururi prea solemn
Şi naşte din ruine
Atunci găsesc că inima se înfiripă –n
ÎN TOI DE SFÂNTĂ bucurie
Se naşte din integru
Şi moare în risipă
Aşa e Porumbelul
Aşa-i soarta lui cruntă
Duşmanul chiar se înspăimântă
Şi e domol
Şi răul nu-l îmbie
Aşa e inima de Tată
Aşa e soarta lui din veşnicie
Aşa e glasul Lui chiar ca un tunet
Aşa e viaţa ce-o să fie
Dreptatea ,vrerea n-o desparte
Ci da accent un muget interpret
Şi ceartă muntele şi marea
Căci da e bun, frumos şi drept

Se-aprind scântei de limbi naţionale
Şi da ,da e cutremur
Şi fug duşmanii-n cete
Se-mbată oameni de prea mult intelect
Vestiţi la toţi venita Porumbelul
Si sunt mai plini toţi de iubire
Şi au în inimă FIDELUL
Se-mparte soarta de iubire
Şi l-al sosirii scumpului ei nimb
Eu vin la tine da, iubire
De-a ta iubire sunt martir
Mă-nchin-naintea Ta o Tată
Ce Porumbelul mi-l trimiţi
Ce am sperat ce-ai spus odată
Tu nu imiţi, nici nu promiţi
Ci mie astăzi, nouă ne arăţi.