Copilul Tău

Cu duhu-mi copleşit de bucurie
La Tine vin Mântuitor iubit,
Trezeşte-n mine-un dor de veşnicie
Să uit pământu-acesta oropsit.

Eu străbăte-am cărările deşarte
Rătăcitor prin marele pustiu,
Cautând mereu urme ce-au fost trasate
Dar în zadar căci vântul sufla greu!

Mă biciuea atunci un vânt ferbinte
Şi soarele-mi brăzdease tinereţea
Dar am strigat Te rog du-mă la munte
Tu mi-ai văzut atunci Doamne dorinţa

Fă iar să fiu un tânăr în credinţă
În dragostea dintâi să fiu din nou
Să scap de vânt şi orice neputinţă
Să pot ieşi o Doamne din pustiu!

Să aflu drumul spre limanul sfânt
Unde drumeţii se grăbesc la apă
Să mă adap şi-apoi voios să-Ţi cânt
Căci viaţa mea înTine dă să-nceapă...

Am fost bătut de soare cu nuiele
Ce mi-a brăzdat fiinţa mea de lut
Parcă din mine, rupea bucăţele,
Lăsându-mă trântit pân la pământ!

Iar tălpile-au fost arse de căldura
Nisipului înferbântat şi crud!
Toate-acestea mi-a schimbat structura
Înţelegând că sunt numai pământ!

Când lutul meu se mistuia la soare
În seceta pustiului deşert,
Tu mi-ai trimis în duhul meu răcoare
Şi-am înţeles ce mult mai preţuit,

În focul dragostei pornit în mine
Tu ai venit iubite Salvator,
Şi mi-ai şoptit cu voce-a Ta-n suspine
Vino şi am să-ţi fiu ocrotitor!

Mai prins de mână ca pe un copil
Mi-ai arătat drumul spre nemurire
M-am proşternut naintea Ta umil
Să-ţi mulţumesc pentru a Ta iubire!

Dar buzele-mi păreau atunci uscate
Şi nu pute-am să mă desmeticesc,
Cuvinte nu găseam nici într-o carte
Să Îţi pot spune, că Îţi mulţumesc

Căci Tu mi-ai răcorit fiinţa-mi toată
Cu al Tău glas duios de Dumnezeu
De-aceea vin cu inima-mi predată
Doresc pe veci să fiu copilul Tău.


15.06.2010gl