Oare viata ta este doar o intamplare?
Te-ai gandit vreodata de ce rana doare?
Ai privit rasaritul de soare dupa o furtuna?
Ai simtit ce grea e povara, cand raul in tine se-aduna?
Sa fie totul venit din neant, din abis
Si umbletul tau, peste veacuri, sa ramana de-a pururi un vis?
Unde se duc sentimente, trairi si vorbe si patimi,
Un haos de ganduri, de fapte si datini?
Sa fi doar inertie intr-o bezmetica lume,
O energie slaba ce licare si apoi apune?
Un val ce se inalta semet peste ape de mare,
Ce uita c-a fost un picur finit, candva in izvoare?
Oare viata ta a inceput si se termina aici?
Unde dispare inocenta si zambetul pur, tu ce zici?
Cand pasul tau indecis a inceput sa calce pamantul
Si glasul tau firav a invatat sa pronunte cuvantul…
Ce mana te-a creat din nimic si te-a inzestrat
Cu puterea de a discerne intre bine si rau, fals si adevarat?
Exista un singur raspuns si acesta prin har,
S-a revelat multimii, cand Isus a murit atunci la Calvar.
Oare viata ta este doar o intamplare?
Din perspectiva unui munte, privind, esti o grandoare,
Semet privesti spre valea ce pare asa de-adanca
Si te mandresti cu starea-ti de piatra si de stanca…
Dar ia coboara-ti eul si fi in univers un fir de praf!
In empirismul tau, cum vezi acum inaltul? Esti doar un epitaf
Gravat in Cartea vietii…Doresti sa fi aici o vaga amintire,
Sau prin credinta in Isus o stea-n Nemarginire?
Mai este timp sa cugeti, s-alegi cat inca mai e har,
Dar nu-astepta pera mult, gandeste-te ca fiecare zi sub soare e un dar,
Cu fiecare clipa care trece, nesimtit peste a ta fiinta,
Te-apropii de tacerea infinita-n neguri, sau de Lumina vesnica in biruinta…
Barcelona, 01/07/10