MI-E DOR…
Psalmii 139:14
«Te laud că sunt o făptură aşa de minunată.
Minunate sunt lucrările Tale,
şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! »
*****
De mâna divinului Tată,
Am fost bine frământată,
Şi din lut m-a transformat,
Într-un chip prea minunat.
După asemănarea Lui,
Chipul unic al Olarului.
Cuvântul m-a modelat,
Suflare divină mi-a dat,
Mi-a gătit un loc minunat.
Dar rău m-am depărtat.
Şi-am ajuns în laţul morţii,
Unde păcatul pune colţii.
Mi-e dor de pacea deplină,
Scăldată-n sfântă lumină.
După dragostea Lui Isus,
După Duhul ce duce în sus.
În splendorile cereşti.
Suflete pe unde pribegeşti ?
Ce minune şi ce splendori !
Se revarsă din jertfă în zori.
Scăpaţi din moarte suntem,
Am scăpat de-al morţii blestem.
Cuprinşi în harul învierii,
Scăldaţi în raza Primăverii.
Vom păşi-n azurul nemuririi,
Purtând în noi darul neprihănirii.
În Ţara veşniciei nu va fi durere,
Nici lacrimi, găsi-vom mângâiere.
Uita-vom suferinţe şi nevoi,
Căci Domnul fi-va veşnic cu noi.
Străluci-Va Făclia Divină,
Splendoare din lumină lină.
Vom trăii în iubire deplină,
Fără nici o umbră de vină.
În neprihănire celestă,
Uitând de lumea terestră.
Amin !