Tu, babă zbârcită, cu coasa in mână,
Ce seceri de zori bătrâni și copii,
Malefică doamnă, a vieții stapână,
Tu nu-ți anunți ziua, nici ceasul când vii.
De tine se tem cerșetori și-mpărați
Și n-au cum sa-ți spună să mergi inapoi.
Pe tine te vad în tranșee soldații,
Când pleacă cu arma în mâini la război.
Sinistră făptură, născută din șarpe,
Sub pomul oprit în pierdutul Eden,
Imperiu-ți macabru numitu-lai moarte,
Sub sceptrul teribil de-adamic blestem.
Desparți nemilos pe soț de soție,
Părinți de copii, pe frați de surori.
Lași doliu si jale in casa pustie,
Colinzi prin spitale și-mprăstii fiori.
Da, știu că mereu mă pândești și pe mine,
Cu ochi de catran si rânjet hidos.
Dar vreau sa te anunț:Nu-mi pasă de tine,
Că eu am murit la Calvar, cu Hristos!
Da El m-a inclus in moartea Lui sfântă-
Pe-aceasta in viată si moarte contez-
Cu El eu voi trece prin valea adâncă,
Având o credintă, un Domn și-un botez.
Căci El te-a infrânt prin propria-I moarte
Și-ale tale zăvoare si porti le-a distrus.
El numele meu l-a scris intr-o carte
Și voi învia când vine Isus!
Hristos, răstignit, îți frânse puterea,
Cu cheile-n mâini ieșind din Sheol.
Iar celor ce cred le-a dat INVIEREA
Și ca mărturie mormântul Lui gol.
Amin.