Ap 1 : 7
Cand am primit lumina,
Am simtit durerea rastignirii, in adancurile firii,
Si marea vuia si totul in juru-mi striga:
Iertare!
Inaltul, inaltul ma-mbraca in dulce-nfiorare,
Te-ai inaltat si mi-ai deschis carare,
Prin jertfa Ta cea mare, spre vesnicii…
Cine sunt eu, o, Doamne ca sa privesti spre mine,
Cand sti c-am batut cuiul in talpa Ta Divine?
Lacasul nemuriri…prea mult sa inteleg
In firea mea-mpartita, jumate, sau intreg?
Cum poti uita Tu ura ce a mocnit ca jarul
Si idolii din mine ce-au pangarit altarul,
Fiintei Tale Sfinte? O, iarta-ma Parinte!
Ca un leu, fiara pandeste s-atace
Pe toti acei ce inca nu au odihna, pace…
Puterea Ta o, Doamne, sa se reverse-n lume,
Tu, Miel Divin ce fruntea Ti-ai aplecat supus,
Transforma azi destine si da-le un nou nume,
Impaca-i azi cu cerul, prin sangele Tau curs…
Cata durere-n lume si lacomie, ura
Ce seaca de putere, gasesti la orice pas,
Transforma tu acestea intr-o smerenie pura,
Rasune peste veacuri al mantuirii glas…
Si lumea sa-nteleaga o Domnul meu din slava
Ca fara Tine totul e-o alergare sluta
Spre nicaieri…
Cu pasi grabiti se-apropie fiara si in drumu-i
Lasa parjol si moarte, copii fara de mame,
Oriunde-ndrepti privirea vezi seceta si foame,
Pamantul, anarhie, molimi, razboi, dezastru…
Ce dulce va fi clipa pentru acei ce-n cer
Vor fi gasiti in Cartea Vietii, ca rasplata
Primi-vor vesnicia, calcand pe efemer,
Cu Mielul intr-un glas, strigav-or Ava- Tata!
Barcelona 5/09/2010