Doamne,dă-mi un ceas.

Doamne ,dă-mi un ceas,
Ca să pot veghea,
Să mă rog ,să-Ţi cânt
Şi să-Ţi spun povara mea.


Doamne,dă-mi o zi
Să pot medita
La Cuvântul Tău
Şi la jertfa Ta.

Dă-mi o săptămână
În care să pot sta,
Fiecare clipă,
În Prezenţa Ta.

Cer o lună,Doamne,
Să pot să trăiesc,
Fiecare clipă,
Aşa cum mi-o doresc.

Cer un an în care,
La sfârşitul lui,
Să spun c-am trăit
Voia Domnului.

Doamne,cer fierbinte,
Ca viaţa mea
Să exprime-n totul
Numai voia Ta.

Fiecare clipă,
Minut,ceas sau lună,
Să trăiesc cu Tine
Şi cu voie bună.

Ani după ani,
Câţi voi mai avea,
Să-i trăiesc cu Tine
Şi-n Prezenţa Ta.