Este vremea de pe urmă.

Este vremea de pe urmă,
În curând nu mai e Har,
Să veghem ca alergarea
Să nu fie în zadar.

Domnu-i bun,dar judecata
Stă să-nceapă-n Casa Lui,
Că-i atâta nepăsare
De Cuvântul Domnului.

Vine clipa-n care Domnul
Cere socoteală oricui
Cum a folosit talantul,
Care i-a fost dat chiar lui.

A fost folosit spre slava
Celui ce l-a dat în dar,
Sau a fost pus în negoţ,
Pentru un câştig murdar?

Nu glumi că Domnul ştie
Timpul cum l-ai folosit,
Vei plânge cu-amar odată
Că l-ai avut şi irosit.

Chiar de spui că îl slujeşti
Pe Domnul cu scumpătate
S-ar putea ca El să-ţi spună
Că nu ai avut dreptate.

Că-L slujeşti după tipare,
Fără dragoste şi rece,
De aceea, Duhul Sfânt,
De la tine o să plece.

Şi-atunci poţi să-ţi faci în voie
Pofta ta cea păcătoasă,
Dar cu Domnul niciodată
Nu vei mai mânca la masă.

Haideţi fraţi la ascultare,
S-avem grijă cum trăim,
Că-n curând Domnu-a să vină
Şi cu El şi noi să fim.