Vegheatorul

Prin bucurii şi întristări
Cu toţii am trecut,
Si-am fost priviţi din `nalte zări
Chiar dacă n-am ştiut...

Am stat pe margini de mormânt
Sub cer întunecat,
Dar, n-am ştiu că pe Pământ
Priveşte cel Prea-nalt.

Şi-am fost aproape şi de nori...
Lumina-n jur umblase.
Şi n-am vazut... De-atâtea ori
Cu ochii prinşi în plase.

Când am vegheat, am adormit.
Şi cand dormeam, vegheam mereu...!
În cer pufos, sau de granit,
Noi nu-L vedeam pe Dumnezeu!

Dar, El veghea atunci ca azi,
Şi azi, ca altădată!
Şi-atunci când mergi, şi-atunci când cazi,
El, viaţa-ţi ştie toată!