Comorile credinciosului





Sunt fericit c-am fost recuperat
Din moarte si abisul de pacat
Ca voi avea in ceruri mostenire
Ca-s mantuit prin jertfa si iubire.

Sunt multumit ca-s reabilitat
Si-al constiintei far mi-este curat
Caci sfintele sperante-s si-ale mele
Si-asemeni sfintilor primi-voi stele.

Sunt bucuros sa ma simt integrat
In trupul lui Hristos rascumparat
Si c-apartin poporului iubit
Ce-n ceruri are locul pregatit.

Sunt uluit sa fiu regenerat
De Duhul ce viata noua mi-a dat
Sa pot scapa de raul din trecut
Sa regasesc sansele ce-am pierdut.

Sunt onorat de Domnul, invitat
Cu Fiul Sau in ceruri la palat
Mireasa Lui din dragoste sa fim
Noua creatie sa o uimim.

Sunt sigur si am totul garantat
Ca voi razbi a meandrelor pacat
Ca in final voi birui frumos
Pe cap purtand cununa lui Hristos.