Mă leg doar de Hristos

MĂ LEG DOAR DE HRISTOS

Mă leg doar de Hristos
Şi de a Lui lucrare
Stau lăngă El voios
Să am încredinţare.

Mă leg de-al Lui Cuvînt
Ce are-n El esenţa
Ce naşte-un gând preasfânt:
Să-I preţuiesc prezenţa.

Mă leg, plenar, de har
Că-mi dă orientare
Spre-acel sublim hotar
Ce legi terestre n-are.

Mă fac părtaş la stări
Ce nasc în mine dorul
Să merg spre-acele zări
Unde-i Mântuitorul.

Nu-mi trebuie uniri
În care nu-i iubirea
Nu vreau ”neprihăniri”
Unde e lege firea.

Pe veci mă leg de El
(Mi-e Rege şi mi-e Mire)
S-am parte de Betel
Cu sfinţi în Nemurire.

28 Septembrie, 2010