Am crezut că voi fi doar o viaţă arsă în scrum, în tăcere,
ce în scrâşnet de dinţi şi în boală se curmă.
Am crezut că trecerea mea prin lume va fi doar ca o părere:
o umbră ce nu lasă în urmă nicio urmă.
Am crezut că voi fi doar o umbră purtând mască de vesel artist,
un străin însingurat, un rest printre bestii;
am crezut că voi fi doar un om...un mic arlechin cu zâmbetul trist,
sau un cireş înflorit în arest printre trestii.
Am crezut că voi plânge petale printre trestii ce caută râuri de viaţă
şi nu găsesc nicio Inimă, niciun Izvor...
pierdute în timp, rătăcite în lume, ca statui holografice învelite în ceaţă
lăcrimează de dorul Tău lacrimi ce dor.
Însă, Tu, Doamne, ai hotărât să fiu o lumină licărind în Lumină,
o lumânare tremurându-şi flacăra-n soare;
Tu ai hotărât să fiu în Cristos, Fiul Tău, o mică celulă creştină,
un izvor răcorind trestii...nemuritoare.
Îţi mulţumesc...mulţumesc...mulţumesc...mulţumesc