Să vedeţi, fiind la lucru, ca oricare credincios
Voiam să răscumpăr vremea, cum ne-a învăţat Hristos.
Şi fiindu-ne chemarea drept ambasadori din cer
(neavând deci de a face cu acelea care pier),
În timp ce necredincioşii ascultau ştiri pe Pământ,
Eu, fiind născut din ceruri, ascultam Cuvântul Sfânt.
Şi m-aflam cu ascultarea în Matei, către sfârşit
Despre felu-n care Domnul, Şi-a dat duhul şi-a murit.
Întâmplările pe care le găsim aici descrise
Cu prileju-n care Domnul Şi-a dat duhul şi murise,
Mi-au aprins în duh lumina unei aplicaţii care
Ne ajută să distingem adevărul de-nşelare.
S-ascultăm întâi de toate ce ne spune-aici Scriptura,
Apoi vom vedea îndată care e şi-nvăţătura.
Spune deci evanghelistul că la moartea lui Hristos,
Mai întâi s-a rupt perdeaua, drept în două până jos,
După care, stânci de veacuri din granit s-au despicat.
Scena se încheie-n urmă cu slăvita înviere –
Sfânt sigiliu-al biruinţei vieţii care-n veci nu piere.
Înaintea-nvăţăturii vreau să fac o precizare
Menită să justifice, tema şi-ai ei aplicare:
După cum tot ce se naşte din Adam e mort în el,
Cei născuţi din Hristos Domnul, mor şi ei, în El, la fel.
Deci vom urmări amprenta, morţi Domnului Hristos
Pe viaţa şi-n umblarea cui îşi zice credincios.
Primul semn este perdeaua, de la Templu ruptă-n două -
Asta îmi deschide drumul să trăiesc o viaţă nouă.
Semnu-al doilea e pământul care s-a cutremurat -
Deci pământul vieţii mele e ca şi desfiinţat.
Semnu-al treilea iată, piatra stâncilor s-a despicat -
Nmai sunt deci surd ca piatra, ci uşor de-nduplecat.
Semnul ultim e-nvierea sfinţilor care-au plecat
Să se-arate ca dovadă vie de neconstestat.
Deci în noua mea umblare vor fi-atâtea fapte sfinte
Care vor uimi ca morţii când se scoală din morminte.
Dacă-n viaţa mea trăită pe Pământ aicea jos
Nu sunt semnele acestea, vai, eu nu sunt cu Hristos!
În Hristos nu pot să intre cei care nu au murit,
Cum nici El nu ne-a dat viaţa, până când nu S-a jertfit.
Doamne, luminează-mi mintea, şi ajută-mă de-acum
Să trăiesc cu bucurie, moartea pe-al vieţii drum.