Zdrobit prin suferință
Isaia 53:10
„Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferinţă...
Dar, după ce Îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat,
va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile,
şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui."
*****
Isaia vestise despre Lăstarul, ce urma să se ridice,
Să se-nalţe-n Slăvi, pentru unii: pricină de groază,
Pentru aţii pricină de bucurie. Cine asculta ce zice,
Taina acestei proorocii de vază? Vino, cercetează!
S-amplinit o parte din proorocie, încă se-mplineşte,
Îndreaptă-ţi atenţia mai profund la Scriptură. Citeşte!
Câţi au crezut atunci şi câţi cred acum ce se vestise?
Câţi înţeleg oare astăzi, Isus în lume, de ce venise?
Odrasla binecuvântată, Lastar într-un pământ uscat
N-avea frumuseţe şi nici strălucire, care să placă,
Venise pentru omul, care-a fost de păcat muşcat.
Să reverse ploaia binecuvântată, nou om să facă.
"Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii"
„Obişnuit cu suferinţa" iubirea ca un vulcan revărsa.
A luat asupra Lui păcatele şi fărădelegile omenirii
Şi „suferinţele noastre le-a purtat" asupra Sa.
„Era străpuns pentru păcatele noastre" Dar El tăcea.
Pedeapsa noastră, a căzut asupra Sa, ca să ne dea pacea.
„Zdrobit pentru fărădelegile noastre". Nu scâncea.
În smerenie, suporta toată batjocura, ce omul, I le făcea.
Chinuit, asuprit, lovit de moarte pentru păcatele mele,
A fost pus între cei răi, între tâlhari.Ce mult m-a iubit!
El Cel fără păcat, a luat pedeapsa faptelor mele rele.
El, Isus, Cel în gura cui, nici un vicleşug nu s-a găsit.
Era mut, ca oaia la tuns, era un Miel dus la măcelărie,
În clipele acelea grele şi durere mergea ca jertfă vie.
Dus la judecată, pentru fapte pe care nu le-a făcut,
A tăcut, ca să ducă în Univers, omului un nou început.
Dumnezeu hotărâse să-L zdrobească prin suferinţă...
Să-şi dea viaţa ca jertfă pentru al omenirii păcat.
Ca apoi să învie şi să vadă încolţită o nouă sămânţă,
Ca să propăşească lucrarea, ce-n începuturi s-a dat.
Pe mulţi oameni i-a pus într-o stare după voia Sa,
Va vedea rodul muncii Sufletului Său, propăşind.
Şi azi El cheamă oamenii, să le dea mântuirea Sa,
Unii dau năvală, unii mai sceptici, îi vezi privind.
Din Isus a erupt dragostea în toată splendoarea ei,
In drumul jertfei salvatoare, s-a revărsat toată.
Din durerile Lui, au ţâşnit al iubirii agape scântei,
Ca lucrarea celui rău, să fie din temelii clătinată.
A înălţat, spre cer credinţa celor ce-au crezut,
În salvarea pe care o dă Isus Cristos, răstignit.
Ferice de cei ce cred, chiar dacă nu L-au văzut,
Care cred că Isus pentru a lor păcatul a pătimit,
Şi ale noastre neputinţe, în trupul Său le-a purtat.
Şi bolile noastre şi suferinţe asupra Lui le-a luat.
Calvarul l-a copleşit, dar El, nouă pacea ne-a dat,
Prin jertfa iubirii agape, în care ne-a răscumpărat.
Să nu mai rătăcim, în întuneric să nu bâjbâim,
Ca nişte oi neastâmpărate de turmă pierdute,
Să ne grăbim, de-ale noastre fapte să ne căim,
Mântuirea ne-a dezvăluit ale sale necunoscute.
Nu auzi Sfânta chemare? Eşti strigat pe nume.
Intră-n rodul muncii Sale, hai, vino la lumină!
Până încă harul străluceşte, până nu apune.
Vino azi la crucea Lui, să fii şi tu fără vină.
La moarte fără-mpotrivire, pentru noi s-a dat,
Aleargă la El, aleargă la-l tău Preot şi Împărat,
La cel ce mijloceşte, care cu Tată-l te-a-mpăcat.
Intră în Harul, ce fără nici un merit ţi s-a dat.
Amin