Trece timpul, trece.
Mă-ntreb de viața mea -
e de nota zece?
Știu că nu e
și nu va fi
vreodată.
Trece timpul, trece
peste livezi și verde,
peste imaș și alb,
peste culoare și nonculoare
trece vântul și spune
adio! la lume.
Trece timpul, trece.
Anii vieții zboară
unul câte unul
și rămâne-n urmă
o inimă
mai înțeleaptă,
mai experimentată,
mai frământată...
Trece timpul, trece.
De n-ar fi așa
am ști cu toții.
Dar timpul trece
pe lângă noi
nevăzut,
neauzit,
simțit de perii albi
și neprețuit de cei tineri.
Trece timpul, trece.
Se duce viața ca un abur,
se duce timpul, trece,
iar inima mea rămâne în urmă
rece.
Stau la capăt de timp
întrebându-mă
cât va mai fi oare
de mers,
de zidit,
de pescuit...
Stau departe de mine,
mă privesc
și zbor printre stele,
printre aburi trecând,
pierzându-se în neant.
Stau deoparte
și gândesc...
Trece timpul, trece.
Amin