Transformare
Aş vrea ca-n zorii dimineţii
Să fiu ca bobul fin de rouă,
Ce-nviorează sensul vieţii-
Şi-aducător de veste nouă.
Să strălucesc pe firul ierbii
Când soarele e-n răsărire,
Când în codri umblă cerbii
Cătând otava, în odrăslire.
Aş vrea să fiu, ca picătura
De ploaie-n binecuvântare,
Căzând din nori pe arătura
Ce-i pregătită-n aşteptare.
S-adăp sămânţa semănată
Sub brazda caldă din ogor,
Ca încolţirea, mult sperată,
Să se dezvolte-n ritm uşor.
Întâi să crească firul verde,
Apoi paiul spre-ngălbenire,
Şi-n coloritul ce se pierde
Să se întrevadă o-mplinire.
Să treacă spicele, în salbe,
Peste lăstari, peste frunziş,
Şi holdele, coapte şi albe,
Să-şi dea rodul, în seceriş.
Să fiu în Ploaia cea Târzie
Mult prea râvnita picătură,
Ce cade peste-ntreaga glie
Şi-nviorând toate-n natură.
Şi să ma pierd în absolvire
În bobul cel din spic deplin,
Ca să mă aflu,-n reîntâlnire
Cuprins în harul sfânt divin.
Când după marea secerare
Snopii-or fi strânşi şi legaţi,
Când puşi, vor fi în grânare
Până la unul... toţi număraţi
Aş vrea să fiu în rândul lor
Cuprins, în roadele bogate,
De Dumnezeu, cel Creator
Care va face din nou toate.
N-oi mai fi, bobul de rouă
În zori de zi, de dimineaţă,
Ci-o altă fiinţă, voi fi nouă
Cu Dumnezeu, faţă în faţă.
Nu voi mai fi, nici picătura
De ploaie-n binecuvântare,
Ci chipul tot, toată faptura
Cu El voi fi,-n asemănare.
În transformarea minunată
Prin haru-I sfânt şi uimitor,
Voi fi făptura, nou creată
Reprezentând pe Creator.
Şi-n toată scumpa veşnicie
Voi spune lumilor, celeste,
Că-ntr-a Golgotei tragedie
Viaţa mea, de-apururi este.
Flavius Laurian Duverna
21 septembrie 2006.