STAPANUL UNIVERSULUI!
Marcu 13:35 „Vegheaţi dar, pentru că nu ştiţi
când va veni stăpânul casei: sau seara, sau
la miezul nopţii, sau la cântarea cocoşilor,
sau dimineaţa.”
Marcu 13:32 „Cât despre ziua aceea,
sau ceasul acela, nu ştie nimeni,
nici îngerii din ceruri, nici Fiul,
ci numai Tatăl.”
Tu stăpânul fără margini peste marginile lumii
Peste roiuri luminoase, izvorând din infinit,
Peste întreg Universul, peste sute Galaxii,
Ne atragi cu magnetul vieţii, de un dor nemărginit.
Iubire-n infinit!
De milenii pe acest pământ străin, parcă uitaţi,
Generaţii din generaţii, ne credem minunaţi.
În nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Că suntem pumn de ţărână modelat de Olarul,
O suflare e Omul!
În curând întunericul s-arată, Anticristul să troneze
O Împărăţie-ntreagă s-o supună, pe el să-l venereze.
Această lume-ntreagă într-o clipă va fi suspendată,
Şi ca un sul de carte, va fi toată adunată.
Dintr-odată!
Nemurire, ca şi iedera de arbor ai fost de om legată
Însă doar puţini aceia ce-au crezut că eşti adevărată.
În ungherul creierelor noastre ai fost imagine clară,
Dar puţini au vrut pricepe, au vrut să Te înţeleagă.
Tu ai vrut o lume-ntreagă!
Urechea a tot auzit, mintea în imagini încâlcite,
Gândurile le-a-nvăluit, toate să le frământe.
Oboseala, slăbiciunea, toate relele făcute, mocnite
Păcatele adunate peste om grămadă, strâmpte,
În mândrie-nfipte!
Pentru depărtarea de Dumnezeu, sunt pricina.
Nu lumina revărsată peste lume, ci păcatele şi vina
În mod fatal depărtează omul de veşnicie,
Şi fac sufletul să fie chinuit în mare mizerie.
Nimicnicie!
Cum revarsă luna plină splendoarea ei, liniştită
Se revarsă iubirea ce scânteiază din fecioara menită
În ea, Cuvântul să i-a fiinţă în trup, supus putrezirii,
Să-i dea omului un trup nou, trupul nemuririi.
În Harul iubirii!
Stăpânul Universului sub chinuri zdrobitoare
Salvează omenirea ce trebuia să moară.
El îşi dă viaţa, căci are puterea să şi-o dea
Şi are puterea toată, înapoi să şi-o ia.
El e veşnicia!
Timpul mort îşi întinde trupul şi devine veşnicie.
Şi în urmă rămâne doar o întindere pustie.
Ce-i ce-au stat mai neştiuţi şi cu inima smerită,
Stau acum în lumină pe o pajişte-nverzită.
Inima mântuită!
Amin